De răpire este acuzată Mihaela Andrada Brubach, un fost Miss România care a participat, în urmă cu peste 10 ani, la concursul Internațional din China. Fostul ei soț, americanul Nicholas Angelo Brubach, a anunțat poliția, dar și FBI, doar că situația nu este chiar așa cum pretinde. Andrada și Angelo au fost căsătoriți, în SUA, iar rodul iubirii lor este o fetiță. Femeia a fugit din State cu micuța, dar americanul o acuză de răpire. Acum, Tribunalul a dat o nouă sentință, iar CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Andrada Vîlciu, o tânără cu aspirații mari în lumea modelingului cu ani în urmă, ajungea pe tărâm american. Îl cunoștea pe Angelo, s-au plăcut, s-au ”luat”. Doar că nu avea să fie deloc căsnicia perfectă, deși afăruse minunea din viața lor, micuța Lee. Au divorțat, dar scandalul abia acum avea să escaladeze.
Andrada a plecat din America, alături de fetiță, iar el o acuză de răpire. S-a ajuns la judecată. Unde bărbatul a adus dovezile cum că o o instanță din Statele Unite i-a încredințat lui custodia fetiței. ”Ea a plecat din SUA pe 22 martie 2022, deși fusese pronunțat un ordin judecătoresc, obligând-o să nu plece din Pensylvania, împreună cu minora”, se arată în motivare. Mai mult, trebuia să-i predea fostului soț pașaportul minorei.
Patru luni mai târziu, tatăl micuței câștiga procesul de custodie, iar mama ar fi trebuit să-i dea fetița.
CANCAN.RO vă prezintă, acum, pasaje uluitoare din motivare, unde Andrada povestește chinurile la care a fost supusă. Nu înainte de a vă informa că magistrații au respins plângerea fostului soț.
Ce spune Andrada despre conviețuirea cu Angelo? Curge motivarea! ”S-au căsătorit cu intenția de a întemeia o familie bazată pe afecţiune, sprijin şi respect reciproc.
La încheierea căsătoriei, el nu i-a spus că este o persoană dependentă de droguri, alcool sau alte substanţe cu caracter halucinogen şi nici că nu este suficient de motivat să întemeiem o adevărată familie şi, mai ales, nu este dispus să aibă o locuinţă.
Convieţuirea în siguranţă, împreună cu tatăl copilului, în acelaşi stat cu tatăl copilului (Pennsylvania), în apropierea reşedinţei sau domiciliului tatălui minorei, a fost imposibilă din vina acestuia, situaţie care a constrâns-o şi a determinat-o pe Andrada să renunţe inclusiv la dreptul de muncă şi de şedere în SUA, să revină în ţara de origine şi să se stabilească definitiv, împreună cu minora, la domiciliul său din Bucureşti”.
Fosta Miss România a continuat acuzele la adresa celui care i-a fost soț pentru o scurtă perioadă. ”Consumul excesiv de băuturi alcoolice, precum şi consumul de droguri, stupefiante şi alte substanţe halucinogene au condus la: multiple acte de violenţă fizică şi psihică, faţă de minoră şi faţă de mama copilului, soldate de cele mai multe ori, cu alungarea mamei şi a fetiţei din locuinţă, atitudinea nepotrivită, necorespunzătoare unor relaţii normale de familie, a soţului faţă de soţia sa şi faţă de minoră, în sensul că nu a dorit să aibă o locuinţă comună, înjosirea şi umilirea soţiei şi a copilului pe motive de naţionalitate, inclusiv în faţa altor persoane din familia sa lărgită, fără motive temeinice, în care, pe fondul consumului de droguri, au ieşit la iveală elemente de ură rasială şi de şovinism, mama copilului a fost supusă dispreţului, pe motiv că este imigrant în SUA şi că are naţionalitate română, copilul a fost denumit „corcitură”, legat de descendenţa sa din mama de naţionalitate română”, se arată în motivare.
Rândurile nu se opresc. ”În ziua de 9 octombrie 2021, acţiuni inconştiente ale tatălui, de o violenţă fizică extremă faţă de minoră, care i-au provocat leziuni cutanate pe tot spatele, pe o mare suprafaţă a corpului, leziuni care au pus în pericol grav starea de sănătate a copilului şi chiar viaţa, existând efectiv, un pericol iminent de infectare generală cu efecte necontrolabile privind starea de sănătate a copilului.
Pe toată durata convieţuirii -familiale atipice, în care nu aveau o locuinţă, tatăl s-a arătat dezinteresat de familie şi de copil, a comis în mod repetat acte de violenţă fizică şi psihică faţă de soţie şi de copil, le-a alungat din locuinţa, mâncare, mijloace financiare sau alte mijloace materiale necesare traiului zilnic, fiind necesară intervenţia autorităţilor de ordine publică şi de justiţie, fie pentru calmarea soţului, fie pentru emiterea unui ordin de protecţie privind mama și minora”, sunt parte din motivele arătate de Andrada.
”A constatat cu stupoare că în familia extinsă a pârâtului şi în anturajul acestuia se consumau în mod obişnuit droguri şi alcool, iar sub influenţa acestora, comportamentul tatălui minorei, precum şi al bunicii paterne, era unul necontrolat şi iresponsabil.
Soţul său şi tatăl minorei era chiar încurajat de părinţii săi în consumul de droguri şi alte substanţe cu efect halucinogen şi în atitudinea agresivă faţă de ea și de copil.
Pe lângă atmosfera nefastă pentru creşterea şi educarea unui copil, pe care o creează astfel de activităţi desfăşurate la limita legii, s-a lovit de comportamentul abuziv atât din partea tatălui minorei, cât şi din partea familiei acestuia.
De nenumărate ori, în special atunci când se aflau sub influenţa drogurilor şi a alcoolului, aceştia i-au explicat fără nici-o jenă şi fără reţinere, că sunt rasişti, i-au arătat dispreţ fată de faptul că este româncă și considerau că stau ilegal în SUA.
Activităţile zilnice ale tatălui erau: consumul de droguri şi de alcool, combinate cu jocurile interminabile pe calculator care îi ocupau tot timpul”, se mai arată în motivare.
A mai spus că Angelo a fost chiar internat într-un centru de detoxifiere. ”În loc să-şi îndeplinească obligaţiile de creştere şi educare a minorei, să locuiască împreună cu familia şi să contribuie la întreţinerea acesteia, a fost nevoie ca tatăl să fie din nou internat în Centrul de Detoxifiere din Pittsburg Aliquippa!
Într-una din zilele lunii septembrie 2020, pe fondul consumului de droguri, vecinul lor, în stare de inconştientă, a tras cu pistolul mai multe focuri de armă în zidul comun cu dormitorul fetiței, astfel că gloanţele au pătruns prin zid şi le-au găsit în camera copilului.
Numai hazardul a făcut ca în acele momente Andrada să nu fie cu minora în acea locuinţă şi astfel copilul să nu fie supus riscului de a fi omorât.
Angelo Brubach a ajuns să fie chiar arestat şi condamnat pentru consumul de droguri, alcool si alte substanţe halucinogene, în condiţiile în care a fost depistat conducând autoturismul în această stare în anul 2019.
În ziua de 9 octombrie 2021, fiind în stare de inconştienţă determinată de consumul de droguri şi alcool, tatăl, sub pretextul că se joacă cu fetița, a târât-o în mod repetat pe carpetă, producându-i leziuni cutanate grave pe o mare parte a spatelui!
Tatăl si-a continuat acţiunea de pretinsă joacă, chiar și în condiţiile în care copilul ţipa de durere, fiind salvat de intervenţia mamei, care a suportat loviturile din partea soţului”.
Toate motivele de nesiguranţă şi caracterul imprevizibil al acţiunilor tatălui, arătate mai sus, precum şi lipsa oricărui sprijin din partea lui, au determinat-o pe mamă ca, la 15 februarie 2022, în timp ce avea și custodia exclusivă a minorei, să ia decizia de a se întoarce la domiciliul său stabil din Bucureşti, unde se află și acum.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.